Telefon

+40722318388

Email

namaste@elephantyogi.com

Program clase

Luni - Duminică

Free Workshop Yoga: practică & filosofie.
Miercuri, 18 mai, ora 19:30

Yoga este larg cunoscută pentru beneficiile sale terapeutice, atât la nivel fizic cât și mental și emoțional.

Te invit la un workshop în care vom aborda yoga atât teoretic, discutând și înțelegând aspectele cheie din yoga, dar și practic printr-o serie de posturi și tehnici de respirație.

Asanele/posturile sunt în general forma cea mai populară prin care intrăm în contact cu yoga, dar ele reprezintă doar o mică parte din ceea ce este Yoga.

Asanele sunt un început plăcut și ușor de practicat, dar în spatele lor se ascunde o întreagă știință pentru care ele sunt practicate. Asanele te ajuta să-ți observi corpul, blocajele fizice, și te învață cum să-l modifici și să-l aduci la forma lui optimă.

Yoga te învață mai mult decat postura, te învață să respiri, te învață să-ți observi simțurile, să le înțelegi sursa și întregul comportament.

Prima explicație despre Yoga în Yoga Sutra, Patanjali spune că este o tehnică de calmare a fluctuațiilor mentale.

În același text, care stă la baza practicii Yoga, Patanjali ne vorbește și despre cum putem și noi, cei care desfășurăm activitatăți în societate și care avem și responsabilități de familie, să practicăm yoga, să medităm și să ne îndreptăm către scopul profund al acestei existențe.

În cele 2 ore vom trece prin principiile de bază din yoga sutre, sadhana, conștientizări, observații, vom practica tehnici de respirație, vom înțelege cum anumite asane ne pot susține în vindecarea anumitor afecțiuni și cum ne luăm beneficiile din practică.

Toți vrem sa fim confortabili cu propriul corp, cu propria minte, cu propriul mediu social, iar yoga este un set de tehnici și practici prin care poți, indiferent de unde începi, să îți îmbunătățești experiența acestei vieți.

❗Evenimentul este gratuit, însă dacă simți să contribui poți face o donație la studio. Locurile sunt limitate așa că participarea se face exclusiv pe bază de rezervare. Rezervările se fac prin formularul de mai jos

Te aștept cu bucurie!
Valentina